PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL
LEGE
privind Statutul Secretarului Unităţii Administrativ-Teritoriale
(proiect)
Capitolul I
Dispoziţii generale
Art.1. (1) Prezenta lege reglementează statutul secretarului unităţii administrativ-teritoriale, denumit în continuare secretar, raporturile profesionale şi de serviciu ale acestuia cu membri comunităţii locale în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi cu autorităţile administraţiei publice locale şi centrale.
(2) În sensul prezentei legi prin secretar al unităţii administrativ-teritoriale se înţelege:
- secretarul comunei;
- secretarul oraşului;
- secretarul municipiului;
- secretarul subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiului;
- secretarul judeţului.
(3) În calitatea sa de garant al respectării legalităţii, secretarul este reprezentantul statului în unitatea administrativ-teritorială în care îşi desfăşoară activitatea.
Art.2. Secretarul , este funcţionar public de conducere, cu studii superioare juridice sau administrative, fiindu-i aplicabile reglementările legale în vigoare privind astfel de funcţii şi cele ale preyentului statut.
Art.3. Secretarul are un statut juridic special conferit de atribuţiile şi răspunderile ce îi revin în cadrul comunităţii locale în care îşi desfăşoară activitatea şi asigură cu primarul şi viceprimarul conducerea primăriei.
Art.4.(1) Secretarul îndeplineşte în condiţiile legii, următoarele atribuţii pricipale :
- avizează pentru legalitate dispoziţiile primarului, respectiv ale preşedintelui consiliului judeţean;
- avizează pentru legalitate hotărârile consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean;
- contrasemnează hotărârile consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean, pe care le consideră legale;
- participă la şedinţele consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean;
- asigură gestionarea procedurilor administrative privind relaţia dintre consiliul local şi primar, respectiv consiliul judeţean şi preşedintele acestuia, precum şi între aceştia şi prefect;
- asigură procedurile de convocare a consiliului local, respectiv a consiliului judeţean;
- pregăteşte documentele supuse dezbaterii consiliului local, respectiv consiliului judeţean, cu sprijinul serviciilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului, respectiv al preşedintelui consiliului judeţean;
- asigură întocmirea procesului verbal al şedinţei consiliului local, respectiv consiliului judeţean şi redactează hotărârile adoptate;
- organizează arhiva şi evidenţa statistică a hotărârilor consiliului local şi a dispoziţiilor primarului, respectiv a hotărârilor consiliului judeţean şi a dispoziţiilor preşedintelui consiliului judeţean;
- asigură transparenţa şi comunicarea către autorităţile, instituţiile publice şi a persoanelor interesate a actelor prevăzute la lit.i), în condiţiile Legii nr. 544/2002 privind liberul acces la informaţiile de interes public, în termen de 10 zile lucrătoare de la adoptare, respectiv emitere;
- asigură aducerea la cunoştinţă publică a hotărârilor şi dispoziţiilor cu caracter normativ, în condiţiile legii privind transparenţa deciziţională în administraţia publică;
- coordonează compartimentele şi activităţile cu caracter juridic, de evidenţă a persoanelor, stare civilă, registrul agicol, autoritate tutelară, asistenţă socială şi din cadrul aparatului de specialitate al primarului, respectiv al preşedintelui consiliului judeţean;
- ţine evidenţa participării la şedinţa consiliului local, respectiv a consiliului judeţean, a consilierilor şi întocmeşte pontajul pentru acordarea indemnizaţiei de şedinţă;
- semnează împreună cu preşedintele de şedinţă procesul-verbal de şedinţă;
- avizează pentru legalitate certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construcţii, potrivit legii;
- asigură perfectarea unor acte notariale în unitatea administrativ-teritorială în care nu funcţionează birou al notarului public ;
- certifică conform cu originalul copiile eliberate de pe documentele din arhiva proprie.
(2) Secretarul îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau însărcinări date de prefect, primar sau de preşedintele consiliului judeţean, menţionate în fişa postului.
Art.5. (1) Funcţia de secretar este o funcţie publică specifică de carieră.
(2) Secretarul are stabilitate pe funcţie şi îşi desfăşoară activitatea cu respectarea principiilor legalităţii, imparţialităţii, obiectivităţii, transparenţei, eficienţei şi al neutralităţii politice.
(3) Prin atribuţiile şi responsabilităţile ce-i sunt conferite de lege, secretarul asigură continuitatea, stabilitatea şi permanenţa activităţii administraţiei publice locale.
Art.6. Între consiliul local respectiv consiliul judeţean pe de o parte şi secretar pe de altă parte se stabilesc raporturi de serviciu în baza actului administrativ de numire emis în condiţiile prezentei legi.
Capitolul II
Interdicţii şi incompatibilităţi
Art.7. Funcţia de secretar este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii publice sau private cu excepţia funcţiilor şi activităţilor didactice din învăţământ, cercetare ştiinţifică, organizaţii neguvernamentale ori în domeniul creaţiei literar-artistice şi medierii.
Art.8. (1) Secretarul nu poate deţine funcţii şi nu poate desfăşura alte activităţi remunerate sau neremunerate, după cum urmează:
- în cadrul altor autorităţi sau instituţii publice, decât în cazul şi pe durata suspendării din funcţie, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.7.
- în cadrul regiilor autonome sau al societăţilor comerciale din sectorul public şi privat;
- în calitate de membru al unui grup de interes economic sau financiar.
(2) Secretarul nu poate fi mandatar al unei persoane fizice sau juridice în scopul întocmirii unor acte care au legătură cu funcţia publică pe care o exercită.
(3) În cazul suspendării din funcţie în vederea exercitării unor activităţi potrivit alin.(1) lit.a), după perioada de suspendare, secretarul revine în funcţie fără vreo altă formalitate.
Art.9. (1) Secretarul nu poate fi soţ, soţie sau rudă de gradul întâi cu primarul sau cu viceprimarul, respectiv cu preşedintele sau vicepreşedintele consiliului judeţean, sub sancţiunea eliberării din funcţie.
(2) Prevederile alin.(1) nu se aplică în situaţia în care soţul, soţia sau ruda de gradul întâi al secretarului a candidat şi a fost ales sau aleasă în funcţie în perioada în care secretarul este în exerciţiul funcţiunii.
Art.10. (1) Secretarul nu poate fi membru al unui partid politic, sub sancţiunea destituirii din funcţie.
(2) Secretarului îi este interzis să facă parte din asociaţii interzise de lege şi să participe la manifestări politice ori sindicale ilegale.
Art.11. Orice persoană poate sesiza existenţa situaţiilor prevăzute la art.10.
Capitolul III
Recrutarea, numirea, evaluarea activităţii,
formarea şi perfecţionarea profesională a secretarului
Secţiunea 1
Selectarea şi numirea secretarului
Art.12. (1) Poate ocupa funcţia de secretar persoana licenţiată în ştiinţe juridice sau administrative, care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
- are cetăţenia română şi domiciliul în România;
- are capacitate deplină de exerciţiu;
- cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- a împlinit vârsta de cel puţin 21 de ani;
- este aptă din punct de vedere medical şi psihic pentru îndeplinirea funcţiei, starea de sănătate fiind atestată pe bază de examen medical de specialitate;
- îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime în specialitate prevăzute de lege pentru funcţia publică;
- nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals sau uz de fals ori fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
- nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită de lege;
- nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
- a fost declarată „admis” la concursul sau examenul susţinut pentru ocuparea funcţiei.
(2) Prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, cu avizul Federaţiei Secretarilor Unităţilor Administrativ-Teritoriale din România, pot fi stabilite şi unele condiţii specifice;
Art.13. (1) Funcţia de secretar se ocupă pe bază de concurs sau examen, după caz, iar numirea se face prin ordin al prefectului.
(2) Eliberarea din funcţie, precum şi sancţionarea disciplinară a secretarului se fac de către prefect, la propunerea consiliului local, respectiv consiliului judeţean, adoptată cu votul a cel puţin două treimi din numărul consilierilor în funcţie, ca urmare a iniţiativei primarului, respectiv preşedintelui consiliului judeţean sau a unei treimi din numărul consilierilor în funcţie, pe baza concluziilor reieşite din desfăşurarea unei cercetări administrative.
Art.14. (1) Concursul sau după caz examenul pentru ocuparea postului de secretar al comunei, oraşului, municipiului şi al subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiului se organizează de prefect, potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data la care postul a devenit vacant.
(2) Comisia de concurs respectiv examen este formată din:
- reprezentantul prefectului, ca preşedinte al comisiei;
- reprezentantul preşedintelui consiliului judeţean;
- reprezentantul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici;
- reprezentantul Federaţiei Secretarilor Unităţilor Administrativ-Teritoriale din România;
- 3 consilieri, numiţi de consiliu prin hotărâre.
(3) Componenţa nominală a comisiei se stabileşte prin ordin al prefectului.
Art.15. (1) Concursul respectiv examenul pentru ocuparea funcţiei de secretar al judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, se organizează de Ministerul Administraţiei şi Internelor.
(2) Comisia de concurs respectiv examen este formată din:
- reprezentantul Ministerului Administraţiei şi Internelor, ca preşedinte;
- reprezentantul prefectului;
- reprezentantul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici;
- reprezentantul Federaţiei Secretarilor Unităţilor Administrativ-Teritoriale din România;
- reprezentantul consiliului judeţean, respectiv al Consiliului General al municipiului Bucureşti.
(3) Componenţa nominală a comisiei se stabileşte prin ordin al ministrului Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Art.16. (1) Candidatul nemulţumit de rezultatele concursului sau examenului se poate adresa cu contestaţie în cel mult 3 zile de la afişarea rezultatelor, la comisia de analiză şi rezolvare a contestaţiilor numită prin ordin al prefectului.
(2) Candidatul nemulţumit de rezultatele comunicate de către comisia prevăzută la alin.(1), se poate adresa la instanţa de contencios administrativ.
Art.17. (1) Rezultatul concursului sau examenului se consemnează într-un raport al comisiei de concurs şi se transmite în termen de cel mult 5 zile prefectului care va emite ordinul de numire în funcţia de secretar a candidatului „admis”.
(2) Ordinul de numire cuprinde temeiul legal al numirii, numele şi prenumele secretarului, data de la care urmează să exercite funcţia şi drepturile salariale.
(3) Ordinul de numire are anexata fişa postului cu precizarea detaliată a competenţelor şi atribuţiilor ce revin secretarului.
(4) Secretarul numit în funcţie depune la instituţia prefectului următorul jurământ: „Jur să respect Constituţia, să aplic în mod corect şi fără părtinire legile ţării, să-mi îndeplinesc cu conştinciozitate şi responsabilitate îndatoririle ce-mi revin, să păstrez secretul profesional, să respect normele de conduită profesională şi civică şi să fac, cu bună-credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei (oraşului, municipiului, judeţului)........ Aşa să-mi ajute Dumnezeu.” Formula religioasă de încheiere va respecta libertatea convingerilor religioase. La depunerea jurământului, poate participa primarul sau reprezentantul acestuia.
Art.18. (1) Depunerea jurământului prevăzut la art.17 alin.(5) se consemnează în scris.
(2) Neprezentarea la depunerea jurământului de credinţă sau refuzul depunerii jurământului are drept efect revocarea de către prefect a ordinului de numire, cu excepţia cazului în care persoana în cauză dovedeşte, în cel mult 5 zile lucrătoare, că neprezentarea s-a datorat unor cauze obiective.
(3) Motivarea neprezentării se face scris prefectului.
(4) În cazul prevăzut de alin.(2) jurământul se depune la o dată stabilită de prefect.
(5) Secretarul poate fi remunerat numai după depunerea jurământului de credinţă.
Secţiunea a 2-a
Evaluarea activităţii secretarului
Art.19. (1) Evaluarea performanţelor profesionale ale secretarului se face anual de către o comisie numită de către prefect, iar decizia calificativului acordat se ia de către acesta.
(2) Criteriile pentru evaluarea performanţelor profesionale ale funcţionarilor publici prevăzute de Hotărârea de Guvern nr. 611/2008 cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi la evaluarea activităţii secretarului.
(3) Secretarul evaluat „nesatisfăcător” în doi ani consecutivi este eliberat din funcţie.
Art.21. Dosarul profesional al secretarului se păstrează la instituţia prefectului.
Secţiunea a 3-a
Formarea şi perfecţionarea profesională a secretarului
Art.22. (1) Secretarul are dreptul şi este obligat să-şi perfecţioneze pregătirea profesională prin participarea la cursuri specifice organizate de Institutul Naţional de Administraţie, Colegiul Naţional de Administraţie, de centrele regionale de formare continuă şi alte instituţii acreditate prin lege.
(2) Cursurile de perfecţionare se organizează anual pe o perioadă de cel puţin cinci zile în funcţie de complexitatea problematicii ce urmează a fi parcursă.
(3) În cazul adoptării unor reglementări noi în domeniul administraţiei publice locale sau în cazul producerii unor modificări esenţiale la reglementările în vigoare, cursurile au durata de maxim trei zile şi participarea este obligatorie.
Art.23. (1) Formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a secretarului are caracter continuu, se organizează şi desfăşoară anual, potrivit unui plan aprobat de prefect şi se realizează prin următoarele forme:
- stagii de pregătire organizate de Institutul Naţional de Administraţie, Colegiul Naţional de Administraţie, de centrele regionale de formare continuă şi alte instituţii acreditate prin lege;
- stagii de adaptare profesională la cerinţele funcţiei şi de creare a unei practici unitare în administraţia publică locală;
- stagii de practică şi specializare în ţară şi în străinătate;
- perfecţionare profesională individuală;
- alte forme de pregătire profesională.
(2) Planul anual de formare şi perfecţionare profesională se aduce la cunoştiinţa secretarilor din judeţ cel târziu până în prima decadă a lunii decembrie.
(3) Cheltuielile pentru formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a secretarului se suportă din bugetul local şi vor fi evidenţiate în mod distinct în cuprinsul acestuia.
(4) Pe timpul participării la cursurile de formare şi perfecţionare a pregătirii profesionale, secretarul beneficiază de drepturile salariale şi delegare cuvenite, potrivit legii.
Art.24. (1) Secretarul care urmează o formă de pregătire profesională cu o durată mai mare de trei luni, este obligat să se angajeze în scris că îşi va desfăşura activitatea pe funcţie cel puţin trei ani de la data absolvirii cursului.
(2) Nerespectarea angajamentului prevăzut la alin.(1) obligă secretarul la restituirea tuturor drepturilor salariale şi de delegare primite în perioada cursului.
(3) Prevederile alin.(2) nu se aplică pentru situaţii ce nu îi sunt imputabile.
Art.25. Certificatele eliberate după parcurgerea cursului şi calificativele acordate sunt avute în vedere la evaluarea anuală.
Capitolul IV
Drepturile şi îndatoririle secretarului
Secţiunea 1
Drepturile secretarului
Art.26. Stabilirea drepturilor secretarului ţine seama de reponsabilităţile, importanţa atribuţiilor şi răspunderilor ce-i revin acestuia în scopul realizării prerogativelor legale în unitatea administrativ-teritorială, precum şi de incompatibilităţile şi interdicţiile ce îi sunt stabilite prin lege.
Art.27. (1) Secretarul are dreptul la un tratament corect la locul de muncă, cu respectarea demnităţii sale, la condiţii de muncă optime care să-i ocrotească sănătatea şi integritatea fizică şi psihică.
(2) Secretarul se bucură de stabilitate şi continuitate pe funcţie, are dreptul la formarea şi perfecţionarea pregătirii sale profesionale.
(3) În exercitarea atribuţiilor de serviciu, secretarul beneficiază de protecţia legii.
Art.28. Secretarul are dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care se iau în aplicarea prezentului statut, decizii care îl vizează în mod direct.
Art.29. (1) Dreptul de a se înscrie în asociaţii profesionale pentru promovarea şi protejarea statutului profesional sau în alte asociaţii care au ca scop reprezentarea intereselor proprii este garantat.
(2) Secretarul are dreptul la grevă şi la asociere sindicală, în condiţiile legii.
Art.30. (1) Pentru activitatea desfăşurată, secretarul are dreptul la un salariu de bază lunar, sporuri, indemnizaţii, premii şi alte drepturi pecuniare stabilite prin lege sau acordate de consiliul local respectiv consiliul judeţean.
(2) Secretarul are dreptul la o indemnizaţie de conducere de 25% din salariul de bază.
(3) Drepturile prevăzute la alin.(1) şi alin. (2) se asigură din bugetul local.
(4) Ca reprezentant al statului în unitatea administrativ-teritorială, secretarul beneficiază de la bugetul de stat, de o indemnizaţie de fidelitate reprezentând 20% din salariul de bază.
Art.31. (1) Stabilirea salariului de bază, precum şi a celorlalte drepturi băneşti cuvenite secretarului se face diferenţiat, avându-se în vedere realizarea unei ierarhii corecte, în raport cu natura, importanţa şi complexitatea responsabilitaţilor şi atribuţiilor ce-i revin în unitatea administrativ-teritorială, cu vechimea în funcţie, cu disponibilitatea, confidenţialitatea şi fidelitatea acestuia în asigurarea bunei funcţionări a autorităţii publice.
(2) Salariul de bază al secretarului se stabileşte prin lege.
Art.32. (1) Secretarul are dreptul, în fiecare an calendaristic, la concediu de odihnă plătit, potrivit legii.
(2) Concediul de odihnă neefectuat până la sfârşitul anului din motive care privesc exercitarea atribuţiilor de serviciu ori din alte motive obiective, se compensează în bani.
Art.33. (1) Secretarul are dreptul la o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât suma rezultată din cumularea salariului de bază, a indemnizaţiei de conducere şi a sporurilor acordate la salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu şi o primă egală cu salariul de bază din aceeaşi lună.
(2) Dreptul prevăzut la alin.(1) se acordă cu 5 zile înaintea plecării în concediul de odihnă.
Art.34. (1) Secretarul are dreptul la concedii medicale şi la alte concedii, în condiţiile legii.
(2) Pentru participarea la evenimente deosebite ale familiei, respectiv nunta copiilor, decesul părinţilor săi sau ai soţului, secretarul are dreptul la 3 zile libere lucrătoare plătite.
Art.35. Perioada lucrată de secretarul care este licenţiat în studii juridice se consideră vechime în specialitatea juridică fiind asimilat consilierului juridic, în condiţiile legii.
Art.36. Secretarul care are domiciliul în altă localitate, beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport la şi de la serviciu, în condiţiile legii.
Art.37. (1) Secretarul are dreptul să participe la dezbateri în cadrul şedinţelor consiliului local respectiv judeţean, în scopul clarificării tuturor aspectelor privind respectarea şi aplicarea legii.
(2) Obiecţiile exprimate de secretar referitoare la legalitatea actelor normative discutate în condiţiile alin.(1) se consemnează în procesul verbal al şedinţelor şi secretarul nu va contrasemna hotărârile adoptate dacă acestea contravin legii. În acest caz va depune în scris şi va prezenta consiliului local, respectiv consiliului judeţean opinia sa motivată.
(3) Secretarul comunică hotărârile consiliului local, respectiv consiliului judeţean primarului, respectiv preşedintelui consiliului judeţean, precum şi prefectului în cel mult 3 zile lucrătoare de la data adoptării.
(4) Comunicarea, însoţită de de eventualele obiecţii cu privire la legalitate, se face în scris şi va fi înregistrată într-un registru special destinat acestui scop.
Art.38. Pentru merite deosebite, secretarul care a obţinut 5 ani consecutiv calificativul „foarte bine” poate fi propus de consiliul local, respectiv consiliul judeţean pentru conferirea de medalii şi decoraţii, potrivit legii.
Secţiunea a 2-a
Îndatoririle secretarului
Art.39. (1) Secretarul are obligaţia să îndeplinească cu profesionalism, imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului unităţii administrativ-teritoriale în care îşi desfăşoară activitatea.
(2) Secretarul este obligat să respecte normele de conduită profesională prevăzute de lege.
Art.40. (1) Secretarul are obligaţia să nu ştirbească, prin activitatea desfăşurată şi conduita personală prestigiul funcţiei şi al autorităţilor administraţiei publice locale.
(2) În exercitarea atribuţiilor ce-i revin, secretarul are obligaţia să nu favorizeze vreo persoană fizică sau juridică, vreo organizaţie politică, neguvernamentală sau cetăţenească, să nu participe la acţiuni politice în timpul sau în afara programului de lucru.
Art.41. (1) În cazul imposibilităţii exercitării funcţiei, secretarul este obligat să-l anunţe, de îndată, pe prefect.
(2) Pe perioada motivată prevăzută la alin.(1), prefectul poate numi, după caz, exercitarea atribuţiilor secretarului de către o alt funcţionar public.
Art.42. (1) Secretarul este obligat să avizeze, din punct de vedere al legalităţii, proiectele de hotărâri ale consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean şi să contrasemneze hotărârile adoptate dacă nu contravin legii.
(2) Refuzul avizării pentru legalitate a proiectelor de hotărâri sau dispoziţiilor, precum şi refuzul contrasemnării hotărârilor va fi temeinic justificat, în scris.
(3) Refuzul contrasemnării unei hotărâri a consiliului local, respectiv a consiliului judeţean, dispoziţiei primarului, respectiv preşedintelui consiliului judeţean va fi temeinic motivat în scris.
Art.43. Secretarul este obligat să-şi exprime în timpul şedinţei consiliului, punctul de vedere cu privire la proiectele de hotărâre supuse dezbaterii, iar acesta va fi consemnat în procesul verbal al şedinţei.
Art.44. Secretarul are obligaţia să păstreze secretul de serviciu, precum şi confidenţialitatea în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, în condiţiile legii, cu excepţia informaţiilor de interes public.
Art.45. (1) Secretarului îi este interzis să solicite sau să accepte, direct sau indirect, pentru el sau pentru alţii, în considerarea funcţiei publice pe care o exercită, daruri ori alte avantaje.
(2) Secretarului îi este interzis să primească cereri care nu intră în competenţa lui ori să intervină pentru soluţionarea acestor cereri, cu excepţia celor cărora îi sunt stabilite asemenea atribuţii.
Art.46. (1) Secretarul este obligat la numirea în funcţie şi la încetarea raportului de serviciu, să depună, în condiţiile legii, declaraţia de avere, declaraţia de interese şi declaraţia privind interesele personale. Declaraţia de avere se actualizează potrivit legii.
(2) Secretarul are obligaţia să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor stabilite de lege.
Art.47. Secretarul este obligat să urmeze formele de pregătire şi de perfecţionare a pregătirii profesionale organizate potrivit legii.
Art.48. (1) Secretarul coordonează şi controlează potrivit dispoziţiilor primarului, respectiv preşedintelui consiliului judeţean, activitatea funcţionarilor publici şi a celorlalţi angajaţi din aparatul de specialitate, în vederea îndeplinirii la timp şi de calitate a atribuţiilor de serviciu.
(2) Secretarul este obligat să refuze transmiterea spre executare a unor dispoziţii ale primarului, respectiv ale preşedintelui consiliului judeţean, dacă acestea contravin legii.
Capitolul V
Modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de serviciu
Secţiunea 1
Modificarea raportului de serviciu
Art.49. Modificarea raportului de serviciu al secretarului se face prin delegare şi transfer.
Art.50. (1) Delegarea secretarului se dispune în interesul colectivităţii locale, pentru cel mult 30 de zile calendaristice într-un an, prin dispoziţia primarului, respectiv a preşedintelui consiliului judeţean.
(2) Secretarul poate refuza delegarea dacă se află în una din următoarele situaţii:
- graviditate;
- îşi creşte singur copilul minor;
- starea sănătăţii, dovedită cu certificat medical, face contraindicată delegarea;
- are în îngrijire o persoană cu handicap sau părinţi care nu se pot întreţine singuri.
(3) Pe timpul delegării, secretarul îşi păstrează funcţia şi salariul şi are dreptul la plata cheltuielilor de transport şi cazare, precum şi la o indemnizaţie de delegare, potrivit legii.
Art.51. (1) Transferul secretarului poate avea loc între autorităţile şi instituţiile publice locale prin ordin al prefectului sau între acestea şi autorităţile şi instituţiile publice centrale, prin ordinul ministrului Ministerului Administraţiei şi Internelor.
(2) Transferul se poate face în interesul serviciului sau la cererea secretarului.
(3) Transferul în interesul serviciului se poate face numai cu acordul scris al secretarului. Transferul se poate face într-o funcţie de secretar sau într-o altă funcţie pentru care persoana transferată îndeplineşte condiţiile de studii şi de vechime în specialitate prevăzute de lege. Dacă transferul în interesul serviciului se face în altă localitate, secretarul are dreptul la o indemnizaţie egală cu indemnizaţia netă încasată în luna anterioară celei în care se realizează transferul. Secretarul transferat în interesul serviciului are dreptul la acoperirea tuturor cheltuielilor de transport, pentru el şi familia sa, precum şi pentru bunurile din gospodărie. De asemenea are dreptul la un concediu plătit de 5 zile. Plata drepturilor menţionate se suportă de autoritatea sau instituţia publică la care se face transferul, în cel mult 15 zile de la data aprobării transferului.
(4) Drepturile salariale lunare la autoritatea sau instituţia publică la care se face transferul secretarului trebuie sa fie cel puţin egale cu cele primite în luna anterioară transferului.
(5) Transferul la cerere se face în urma aprobării cererii de transfer a secretarului de către prefect, în cazul transferului între autorităţile sau instituţiile publice locale şi de către ministrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, în cazul transferului la autorităţi sau instituţii publice centrale.
Secţiunea a 2-a
Suspendarea raportului de serviciu
Art.52. (1) Raportul de serviciu al secretarului se suspendă de drept atunci când acesta se află în una din următoarele situaţii:
- este nominalizat de către prefect sau ministrul Ministerului Administraţiei şi Internelor să desfăşoare activităţi în cadrul unor organisme ori instituţii internaţionale, pentru perioada respectivă;
- este concentrat sau mobilizat;
- efectuează tratament medical în străinătate, dacă nu se află în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, precum şi pentru însoţirea soţului sau soţiei ori a unei rude de gradul I, în condiţiile legii;
- se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, în condiţiile legii;
- carantină, în condiţiile legii;
- concediu de maternitate, în condiţiile legii;
- este dispărut, iar dispariţia a fost constatată prin hotărăre judecătorească irevocabilă;
- în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art.12 alin. (1) lit. f);
- pe perioada cercetării administrative, în situaţia în care secretarul care a săvârşit o abatere disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă, la propunerea motivată a comisiei de disciplină;
- forţa majoră;
- în alte cazuri prevăzute de lege.
(2) În termen de 5 zile calendaristice de la data încetării motivului de suspendare de drept, secretarul este obligat să informeze în scris prefectul despre acest fapt.
(3) În termen de 5 zile calendaristice de la expirarea termenului prevăzut la alin.(2) prefectul este obligat să asigure condiţiile necesare reluării activităţii de către secretar.
Art.53. (1) Raportul de serviciu se suspendă din iniţiativa secretarului, în următoarele situaţii:
- concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani, în condiţiile legii;
- concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani;
- participarea la activităţi în cadrul unor organisme ori instituţii internaţionale, în alte situaţii decât cele prevăzute la art.52 alin.(1) lit.a);
- pentru participarea la campania electorală în vederea ocupării unei funcţii publice eligibile;
- alte cazuri temeinic motivate de un interes personal, pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi 3 ani.
(2) Cererea de suspendare se face în scris, cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte de data când se solicită suspendarea.
(3) Suspendarea raportului de serviciu al secretarului se constată prin ordin al prefectului.
Art.54. (1) Reluarea activităţii secretarului se face prin ordin semnat de prefect.
(2) Pe timpul suspendării, postul în cauză va fi rezervat, ocuparea lui putându-se face numai pe o perioadă determinată, în condiţiile legii.
(3) Pe perioada suspendării, raporturile de serviciu nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa sau cu acordul secretarului.
(4) Perioada suspendării raporturilor de serviciu în condiţiile art.52 alin.(1) lit.a) şi art.53 alin.(1) lit.c) se consideră vechime în funcţia publică.
Secţiunea a 3-a
Încetarea raportului de serviciu
Art.55. Încetarea raportului de serviciu al secretarului se face prin ordin al prefectului, în următoarele condiţii:
- prin demisie;
- prin eliberare din funcţie;
- prin destituire;
- prin pensionare;
- prin acordul părţilor, consemnat în scris;
- de drept.
Art.56. Secretarul poate demisiona din funcţie, cu obligaţia de a notifica în scris prefectul. Demisia nu trebuie motivată şi produce efecte în 30 zile calendaristice de la data înregistrării.
Art.57. (1) Primarul, respectiv preşedintele consiliului judeţean, solicită prefectului emiterea ordinului de eliberare din funcţie a secretarului în următoarele cazuri:
- ca urmare a cererii de reintegrare în funcţia de secretar a persoanei destituite ilegal din această funcţie ori pentru pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus reintegrarea;
- starea sănătăţii fizice sau/şi psihice a secretarului, constatată prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, nu îi mai permite acestuia să-şi îndeplinească atribuţiile;
- în cazul obţinerii calificativului „nesatisfăcător” la evaluarea performanţelor profesionale individuale, doi ani consecutiv.
(2) În cazul eliberării din funcţie, în baza ordinului prefectului, secretarul primeşte un preaviz de 30 de zile calendaristice, în condiţiile legii.
Art.58. (1) Destituirea se dispune, în condiţiile art.67 lit.e), prin ordin al prefectului, ca sancţiune disciplinară pentru motive imputabile secretarului, în următoarele cazuri:
- pentru săvârşirea repetată a unor abateri disciplinare sau sau a unei abateri disciplinare care a avut consecinţe grave;
- dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate, iar secretarul nu a acţionat pentru încetarea acestuia în termen de 10 zile calendaristice de la data intervenirii cazului de incompatibilitate.
(2) Ordinul prefectului se comunică secretarului în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii. Comunicarea trebuie făcută anterior datei destituirii din funcţie a secretarului.
Art.59. Pentru pensionare la limită de vârstă ori invaliditate, raportul de serviciu al secretarului încetează la data comunicării deciziei de pensionare.
Art.60. Raportul de serviciu al secretarului încetează de drept în următoarele situaţii:
- la data decesului;
- la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de declarare a decesului;
- nu mai îndeplineşte una din condiţiile prevăzute la art.12 alin.(1) lit.a), lit.d) şi lit.e);
- ca urmare a constatării nulităţii absolute a ordinului de numire în funcţie, de la data la care nulitatea a fost constatată prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă;
- a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă;
- ca urmare a interzicerii exercitării funcţiei, ca măsură de siguranţă ori ca pedeapsă complementară, de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus interdicţia;
- la data expirării termenului pentru care exercitat funcţia temporar.
Art.61. La încetarea raportului de serviciu, secretarul are obligaţia să predea lucrările şi bunurile care i-au fost încredinţate în vederea exercitării atribuţiilor.
Art.62. În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care secretarul le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condiţiile şi termenele prevăzute de legea contenciosului administrativ în vigoare, precum şi plata în termen de 30 de zile de către cei vinovaţi, a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în această perioadă.
Art.63. (1) Secretarul al cărui raport de serviciu a încetat pentru motive neimputabile în condiţiile art.55 lit.c) şi art.57 alin.(1) lit.b), beneficiază de o indemnizaţie egală cu valoarea drepturilor salariale nete din ultimele 5 luni. Indemnizaţia se acordă din bugetul local.
(2) Prevederile alin.(1) se aplică şi în cazul decesului, indemnizaţia acordându-se soţului, soţiei sau copiilor aflaţi în întreţinere.
Art.64. (1) Secretarul are dreptul la asigurări sociale, în condiţiile legii.
(2) Secretarul cu o vechime în muncă de 30 ani, are dreptul la pensie pentru limită de vârstă la împlinirea vârstei de 65 ani pentru bărbaţi, respectiv 60 ani pentru femei, în condiţiile legii.
Capitolul VI
Sancţiunile disciplinare şi răspunderea secretarului
Art.65. Încălcarea de către secretar, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz.
Art.66. (1) Secretarul răspunde disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu sau pentru îndeplinirea necorespunzătoare a acestora.
(2) În sensul prezentei legi, constituie abateri disciplinare următoarele fapte:
- încălcarea prevederilor legale privind interdicţiile impuse secretarului;
- avizarea sau contrasemnarea documentelor care nu se încadrează în prevederile legii în vigoare;
- desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic;
- refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire ce îi revine potrivit fişei postului;
- neglijenţă gravă sau recidivă în rezolvarea lucrărilor ce-i revin personal sau personalului pe care îl coordonează;
- întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;
- absenţe nemotivate de la serviciu;
- nerespectarea în mod repetat a programului de lucru;
- atitudinea irevenţioasă faţă de cetăţeni în timpul exercitării funcţiei;
- nerespectarea reglementărilor legale referitoare la secretul de serviciu, secretul profesional sau confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter;
- manifestările care aduc atingere prestigiului autorităţilor administraţiei publice locale.
Art.67. Proporţional cu gravitatea faptelor, secretarului i se pot aplica următoarele sancţiuni:
- mustrare;
- avertisment;
- diminuarea drepturilor salariale lunare brute cu 5-10% pe o perioadă de 1-3 luni;
- diminuarea indemnizaţiei de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%;
- destituirea din funcţie.
Art.68. La aplicarea şi individualizarea sancţiunilor disciplinare se va ţine seama de cauzele şi gravitatea abaterii, comportarea generală a secretarului, precum şi de existenţa în antecedentele acestuia a altor sancţiuni disciplinare, care nu au fost radiate, în condiţiile legii.
Art.69. (1) Sancţiunile disciplinare prevăzute la art.67 lit.c)-e) se aplică numai după ce condiţiile de săvârşire a abaterii au fost cercetate de către comisia de disciplină.
(2) Prefectul poate delega unul din subprefecţi să participe la activitatea comisiei de disciplină pentru cercetarea condiţiilor abaterii.
Art.70. (1) Sancţiunile disciplinare pentru abaterile prevăzute la art.66 alin.(2) lit.a)- c) respectiv i)-j) nu pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei imputate şi după audierea secretarului. Audierea secretarului trebuie consemnată în scris, sub sancţiunea nulităţii. Refuzul secretarului de a se prezenta la audiere sau de a semna o declaraţie privitoare la abaterile imputate se consemnează într-un proces-verbal, iar sancţiunea se aplică fără audierea acestuia.
Art.71. Împotriva sancţiunilor prevăzute de art.67 lit.a)-b), secretarul se poate adresa comisiei de disciplină cu contestaţie în termen de 15 zile de la data comunicării sancţiunii. Comisia de disciplină se pronunţă prin hotărâre pe care o comunică prefectului. Prefectul decide după caz.
Art.72. În cazul sancţiunilor prevăzute de art.67 lit.c)-e), secretarul nemulţumit de sancţiune se poate adresa instanţei de contencios administrativ.
Art.73. (1) Sancţiunile diciplinare se radiază de drept, după cum urmează:
- în termen de 6 luni de la aplicare pentru cele prevăzute la art.67 lit.a) şi lit.b), dacă secretarul nu a săvârşit o altă abatere disciplinară în această perioadă;
- în termen de un an de la expirarea termenului pentru care a fost aplicată una din pedepsele prevăzute la art.67 lit.c) şi lit.d), dacă secretarul nu a săvârşit o altă abatere disciplinară în această perioadă;
(2) Radierea sancţiunilor disciplinare se constată prin emiterea ordinului prefectului.
Art.74. (1) Răspunderea contravenţională a secretarului se angajează în cazul în care acesta a săvârşit o contravenţie în timpul şi în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.
(2) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii secretarul se poate adresa cu plângere la instanţa de contencios administrativ în a cărei circumscripţie îşi are sediul unitatea administrativ-teritorială în care acesta este încadrat.
Art.75. Răspunderea civilă a secretarului se angajează pentru:
- pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului unităţii administrativ-teritoriale;
- nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
- acoperirea altor pagube produse din culpa secretarului, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Art.76. Răspunderea secretarului pentru infracţiunile săvârşite în timpul exercitării funcţiei se stabileşte potrivit legii penale.
Capitolul VII
Dispoziţii finale şi tranzitorii
Art.77. Secretarul poate candida, fi ales sau numit într-o funcţie de demnitate publică, numai după suspendarea, în condiţiile legii, a raporturilor de serviciu.
Art.78. Prezenta lege se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu cele ale Legii nr.7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, cu cele ale Legii nr.19/2004 privind sistemul public de pensii şi alte asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu ale alte dispoziţii legale, în măsura în care nu contravin prezentei legi.
Art.79. La intrarea în vigoare a prezentei legi, prevederile art.48 alin.(1), alin.(2) şi alin.(3), art.116 alin.(11), alin.(3), alin. (4), art.117 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art.58 alin.(2) lit.a), art.62 alin.(2) din Legea nr.188/1999, republicată, privind Statutul funcţionarului publici, se abrogă.
Art.80. Prezenta lege intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art.75 şi ale art.76 alin.(2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR PREŞEDINTELE SENATULUI
Roberta Anastase Mircea Geoană
Bucureşti,................2009
Nr.
Varianta actualizată la 10.04.2009
inapoi |