RO | EN


ALOCUTIUNEA DOAMNEI DANA BOTH, VECEPRESEDINTELE FEDERATIEI, SECRETAR AL UNITATII ADMINISTRATIV-TERITORIALE SOMCUTA MARE, JUDETUL MARAMURES

 

Domnule presedinte,
Doamnelor si domnilor invitati la Congresul F.S.U.A.T.R.,
Stimati colegi,

Intrucat pentru prima data, dupa o lunga perioada de timp, reusim sa ne intalnim intr-un cadru oficial menit a analiza si solutiona probleme ale administratiei publice locale create de lacune ale legislatiei in general si de aplicari defectuoase ale acesteia in special, dati-mi voie sa va multumesc, atat in numele F.S.U.T.A.R. cat si in numele meu personal, pentru faptul ca sunteti aici. Bineinteles ca, numarul nostru este mult mai mare dar vreau sa cred ca, prin activitatea pe care o vom desfasura in cadrul F.S.U.A.T.R. vom reusi sa-i convingem si pe ceilalti ca locul nostru, ca si corp profesional, este aici, unde, impreuna, putem sa ne facem auziti, iar nu impartiti in fel de fel de asociatii a caror activitate se rezuma doar la a face o statistica a problemelor secretarilor, fara a le materializa practic.

Vreau sa va reamintesc ca, asa cum este stipulat si in proiectul privind statutul secretarului unitatii administrativ-teritoriale, ne gasim aici in calitate de reprezentanti ai administratiilor publice locale din toata tara, pentru ca, ce altceva reprezinta functia pe care o ocupam, decat garantia, siguranta si certitudinea ca efectuarea actului administrativ in teritoriu se desfasoara in numele si in spriritul legii. Si pentru ca, dincolo de responsabilitatea functiei si a volumului mare de munca pe care-l desfasuram, ne-am lovit in ultimul timp de o serie de factori meniti a diminua rolul activitatii noastre in cadrul unitatii administrativ-teritoriale si de a crea astfel un cadru favorabil pentru o altfel de administratie, mai putin controlata si poate mai putin transparenta, ne-am vazut nevoiti in a incerca sa-i redam acestei functii demnitatea cuvenita, an contextul unei legislatii care, daca nu a omis-o aproape in totalitate, a reusit sa o aseze intr-un con de  umbra, la dispozitia celor care, uneori, nereusind sa-i inteleaga rolul, incearca sa o ocoleasca si uneori chiar sa o ignore. Si cum sa nu te miri ce fel de administratie slujim, daca legea de capatai a acesteia, Legea nr.215/2001 – a administratiei publice locale, a omis sau in mod deliberat a transformat functia de secretar, acest pilon de rezistenta al administratiei publice locale, intr-o cenusareasa a sistemului care, desi este catalogata ca si functie publica de conducere, trebuie sa se imparta intre a efectua activitatea de secretariat pentru Consiliul Local sau a depinde de bunavointa primarului in ceea ce priveste delegarea de atributii.

Unitatea administrativ-teritoriala se sprijina  pe trei piloni de baza: primarul, viceprimarul si secretarul.

Dintre acestia, unul singur are stabilitate in functie, lipsa lui ducand la blocarea totala a realizarii actului administrativ, atat in ceea ce priveste emiterea lui cat si in ceea ce priveste punerea lui in aplicare.

Faptul ca, am sesizat de atatea ori pericolul generat de efectele marginalizarii acestei functii, nu s-a datorat nici atunci si nici acum dorintei de acaparare a puterii de catre cel care ocupa aceasta functie, ci unei realitati obiective care tinde sa incline balanta administratiei publice locale inspre realizarea unor interese de grup, politice sau personale.

Necesitatea intaririi pe cale legislativa a prerogativelor acestei functii de secretar, care are rolul de a veghea ca interesul u.a.t. sa fie corect reprezentat si care sa aiba in acelasi timp calitatea de reprezentant al statului in teritoriu, este de departe un obiectiv care atins, ar aduce o alta credibilitate administratiei publice locale si poate o alta imagine.

Dorim domnule presedinte si reprezentanti ai institutiilor publice prezenti aici, sa va informam direct, pe aceasta cale, asupra a tot ceea ce in decursul unor ani buni in administratie, am acumulat la capitolul experienta, in scopul desfasurarii unui act administrativ corect si promt, in folosul cetateanului.

Priviti-ne bine si cu atentie, pentru ca aveti in fata dumneavoastra palmasii administratiei publice locale din Romania. Ii aveti in fata, in majoritate, sunt convinsa, pe secretarii oraselor mici si ai comunelor; pe acei care, fara directii, servicii sau birouri specializate, reusesc sa asigure fiecare la locul lui, functionalitatea acestui sistem administrativ care ar dori performante europene bazate pe strategii si renumeratii autohtone. Ii aveti in fata pe cei care, denumiti in popor «moasele comunale ale administratiei» asista la nasterea, casatoria si moartea celui pe care, cu atata discernamant il numim cetateanul nostru, reusind prin natura atributiilor sale, sa-i fie in acelasi timp si la dispozitie prin toata activitatea sa.

Am invatat, poate fara sa vrem, sa ne placa aceasta munca a noastra, pusa in slujba cetateanului si dincolo de a deveni patetici, putem sa spunem ca o facem bine, cu perseverenta si  responsabilitate.

Si tocmai pentru ca nu ne este indiferent ce se intampla in jurul nostru, dorim sa atragem atentia asupra unor aspecte care, nesolutionate la timp vor crea grave probleme de viitor administratiei. Considerand prioritare alte domenii de activitate, vom pierde pana la urma toti functionarii de performanta din administratia publica locala; salarizarea indecenta si un volum supraaglomerat de munca, nu vor putea duce niciodata la recrutarea unui personal bine pregatit profesional si performant. Suntem transformati in momentul de fata intr-o categorie sociala aparte, obligata sa suporte de atatia ani, promisiunile unora sau altora si mai mult decat atat, suntem o categorie sociala prinsa in foarte multe obligatii si in putine drepturi.

Ca secretari, suntem cei mai aproape de tot ceea ce se intampla in administratia publica locala.
Cu noi incepe si cu noi se sfarseste misiunea transpunerii in practica a formelor concrete prin care administratia publica isi indeplineste misiunea de organizare a aplicarii si de aplicare in concret a legii, precum si de prestare, respectiv, organizare a prestarii serviciilor publice.

Ati infiintat un Institut National de Administratie? Noi suntem o ACADEMIE DE ADMINISTRATIE, pentru ca noi suntem aceia care formam generatii de functionari, noi suntem aceia care le aratam ca munca in administratie nu este una la indemana oricui, noi facem tot ce este posibil ca sa nu-i pierdem si tot noi le preluam activitatea, atunci cand pleaca spre servicii mai bine retribuite.

Asadar, iata de ce ne-am adunat aici. Dorim cu orice pret, sa fie promovat un proiect de lege privind Statutul Secretarului Unitatii Administrativ-Teritoriale. Un statut special, care sa ne confere calitatea de reprezentant al statului in teritoriu, stabilitate in functie si protectie in fata abuzurilor de orice fel.

Dorim sa nu ne fie incalcate drepturile constitutionale, sa avem dreptul de a candida  fara a fi constransi sa  ne dam demisiile, sa putem desfasura si alte activitati in baza unor contracte de munca si de asemenea sa fim retribuiti corespunzator, in conditiile in care, in momentul de fata nu stim care este de fapt salariul nostru de incadrare, legea stipuland ca este cuprinsa si indemnizatia de conducere in acesta.

Nu cunoastem ratiunea si justificarea acestei modalitati de plata aplicata doar in cazul functiei de secretar. Au realizat oare, cei care si-au dat avizul in acest sens ca, in conditiile in care am considera indemnizatia de conducere la un procent de 50% sau poate mai mic, salariul nostru ar fi la nivelul unui referent cu studii medii si nici nu al unuia ultima gradatie? De unde provine aceasta desconsideratie fata de aceasta functie, care, prin atributtile ei, vegheaza ca toate celelalte domenii ale administratiei publice locale sa-si desfasoare activitatea in numele si spiritul legii?

Nu dorim sa ridicam aceasta functie deasupra celorlalte, specifice administratei publice locale, dar dorim o salarizare corecta si echitabila, in consens cu salarizarea aplicata celorlalte functii publice de conducere. Dorim de asemenea, sa fim protejati impotriva abuzurilor, revizuindu-se cu o mai mare atentie cazurile de suspendare a acestei functii.

          In conditiile in care de la bugetul local sunt suportate cheltuielile efectuate cu naveta cadrelor didactice, normal si echitabil ar fi ca atat secretarii cat si functionarii publici sau contractuali, sa beneficieze de acelasi drept. Multe sunt inca inechitatile aplicate acestei functii dar prin proiectul de statut o sa le scoatem in evidenta.

          Din punct de vedere al metodologiei de elaborare a actelor normative specifice administratiei publice locale, in conformitate cu procedurile de tehnica legislativa, dorim sa fim consultati si noi, inainte de a fi finalizate si trimise in teritoriu, pentru a evita astfel, situatii care duc fie la aplicari confuze, defectuoase, fie la imposibilitatea aplicarii lor.

Departe de a avea pretentia de a ne substitui legiuitorilor, noi suntem aceia care putem arata veriga slaba intr-un asemenea proiect si tot noi putem da alternativa.

          Si pentru ca, nu doresc sa monopolizez acest microfon, pentru ca in programul acestei zile avem propuse discutii referitoare si la alte aspecte ale activitatii noastre, vreau sa inchei cu speranta ca, tot ceea ce am reusit sa facem pana acum, incepand cu infiintarea acestei federatii si pana la organizarea acestui congres, nu a fost in zadar.

As vrea sa apelez la constiinta dumneavoastra vis-a-vis de tot ceea ce ne-am propus prin afilierea la aceasta asociatie. Numai impreuna vom putea sa ne castigam statutul special care ni se cuvine si prin care toata activitatea noastra sa fie recunoscuta.

          Trebuie sa avem in primul rand incredere in noi, sa lasam la o parte orice suspiciuni, sa fim hotarati si in fapte, nu numai in vorba existenta acestei federatii.

Multumim organizatorilor acestui congres, pentru ca au inteles doleantele noastre, in mod special domnului presedinte al F.S.U.A.T.R., pentru tot efortul depus.

          Va multumesc inca odata pentru prezenta si va doresc tuturor spor in activitatea pe care o desfasurati fiecare la locul dumneavoastra de munca.

 

 

inapoi la prima pagina

11 Februarie 2009

Presedintele FSUATR si Directorul Executiv au avut o intrevedere cu Ministrul Educatiei, doamna Ecaterina Andronescu. Doamna Ministru a fost informata despre infiintarea "Colegiului National de Administratie" si s-a solicitat acreditarea acestuia.

20 ianuarie 2009

Presedintele FSUATR si Directorul Executiv au avut in data de 20 ianuarie 2009, o intrevedere cu domnul Secretar de Stat Catalin VRABIE si domnul Secretar de Stat Nicolae MOLDOVAN din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor.

citeste mai mult

CONFERINTA NATIONALA DIN 17-18 IANUARIE 2009,
UN SUCCES REMARCABIL

Prezenta unui numar de peste 500 de secretari de comune, orase si municipii din toate judetele tarii, modul de abordare a ordinii de zi supuse dezbaterii, analiza cu obiectivitate si profesionalism a proiectului de lege privind Statutul secretarului unitatii administrativ-teritoriale

citeste mai mult

15 ianuarie 2009

In data de 15 ianuarie 2009 a avut loc la sediul Guvernului, intrevederea domnului Ioan Grigore Prodan si domnului Dumitru Nedelcu cu domnul Ion Moraru, Secretar de Stat in cadrul careia au fost prezentate obiectivele Federatiei Secretarilor Unitatilor Administrativ-Teritoriale, proiectul de lege privind Statutul secretarului unitatii administrativ-teritoriale, alte actiuni desfasurate de federatie pentru evidentierea rolului pe care secretarul unitatii administrativ-teritoriale il are in bunul mers al activitatii administratiei locale.

citeste mai mult


 

 

 

 


 






 

 
 

 

Comisariatul pentru Societatea Civila,
Camera de Comert si Industrie Romania Cehia
Avocatul Romanilor

Copyright 2008 © Federatia Secretarilor Unitatilor Administrativ - Teritoriale din Romania. All rights reserved.
Claudiu Costea Design™